Ne face plăcere să anunțăm lansarea proiectului “TeMatic – Matematică prin joc și codare“, proiect care va implementa o serie de ateliere de programare creativă pentru copiii de vârstă școlară din satul Slatina, comuna Nucșoara, Județul Argeș.
Acest proiect este realizat în parteneriat cu Asociația Casa Bună și are ca obiectiv principal sprijinirea copiilor din medii defavorizate în învățarea unor concepte matematice de bază prin utilizarea programării creative.Proiectul „TeMatic” este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow.
În cadrul atelierelor de programare creativă, copiii vor învăța să folosească și să programeze roboțeii Ozobot EVO/Bit , dezvoltându-și astfel abilitățile de gândire matematică și creativitate. De asemenea, vor avea la dispoziție un kit LEGO pentru a integra tehnologia în activitățile lor. Ne dorim ca aceste activități să facă învățarea matematicii mai atractivă și interactivă și să contribuie la dezvoltarea unor competențe esențiale pentru lumea de astăzi.
Atelierele vor avea loc în perioada 17 august – 30 septembrie 2024 și sunt destinate copiilor din satul Slatina. Proiectul urmărește să creeze un mediu educațional stimulant și să ofere resursele necesare pentru ca acești copii să poată avea acces la o educație de calitate, indiferent de mediul din care provin.
Asociația GIVE IT BACK își propune să continue acest demers prin extinderea proiectului și în alte comunități, aducând astfel inovația și tehnologia mai aproape de copiii care au nevoie de ele.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă.
Proiectul “TeMatic” este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Act for Tomorrow!